Boli incompatibile cu permisul de conducere în 2023. Examenele medicale necesare pentru a avea dreptul de a conduce

14

„Apt fizic și psihic”, așa trebuie să fie declarat un șofer, fie el aspirant sau șofer cu state vechi. Acest lucru este stabilit de către medici, care eliberează în acest sens un aviz medical și psihologic. Dacă însă doritorul de permis suferă de anumite afecțiuni, avizul nu poate fi favorabil.

Evaluarea medicală care trebuie trecută este necesară atât pentru obținerea permisului de conducere, cât și pentru reînnoirea sa. În conformitate cu noile modificări aduse Codului Rutier, șoferii care nu obțin un aviz pozitiv la examinarea fizică și psihică nu își pot lua permisul și nici nu îl pot păstra, dacă l-au obținut deja.

Examinarea medicală presupune trecerea candidatului de examenele medicale ale următoarelor specializări: medicină internă, pneumologie, ortopedie și traumatologie, neurologie, psihiatrie, ORL și oftalmologie. Se întocmește o fișă medicală care trebuie să fie însoțită de adeverința privitoare la boli cronice, eliberată de medicul de familie.

Este suficient ca la unul dintre examenele enumerate mai sus, șoferul să fie declarat inapt, pentru ca aceasta să fie și concluzia finală a întregii evaluări. Valabilitatea fișei medicale este de un an de la data eliberării ei.

În unele cazuri, dacă se prezintă un aviz al medicului care să ateste ameliorarea sau dispariția afecțiunii care a dus la retragerea permisului, acesta din urmă poate fi recăpătat, însă în cazul unor boli degenerative, cum ar fi Parkinson sau Alzheimer, acest lucru este, practic, imposibil.

Dar care sunt problemele de sănătate care ar putea face ca un conducător auto să-și piardă permisul de conducere?

În primul rând, tulburările din sfera psihiatrică. Pentru persoanele cu probleme mintale nu se va elibera sau reînnoi permisul de conducere. Printre acestea se numără tulburările mintale grave, congenitale sau dobândite prin accident, intervenții chirurgicale pe creier și sistemul nervos, traume. De asemenea, retardul psihic sever sau problemele comportamentale grave cauzate de vârstă sau de incapacitatea de adaptare sunt motive pentru care se refuză acordarea dreptului de a conduce.

Tulburările neurologice. Nu pot deține un permis de conducere valid persoanele care suferă de afecțiuni neurologice, cum ar fi Parkinson, anevrism, AVC. Aici însă se poate reveni asupra deciziei dacă persoana în cauză prezintă un aviz medical din care să reiasă ameliorarea, remisia sau dispariția afecțiunii.

Dependențele de alcool sau de substanțe psihoactive. Un șofer care consumă băuturi alcoolice este un pericol atât pentru el însuși, cât și pentru cei din jurul lor. Alcoolul reduce viteza de reacție, atât în general în trafic, cât și în cazul unei situații de urgență. Încă și mai grav stau lucrurile în cazul drogurilor și substanțelor psihoactive, deoarece acestea reduc capacitatea unui conducător auto de a percepe realitatea și chiar eventualele pericolele din jur care pot surveni.

Bolile oftalmologice. Examinarea oftalmologică în vederea întocmirii fișei medicale trebuie să stabilească acuitatea vizuală și capacitatea de a percepe imaginile în cazul oricărui șofer.

Dificultățile de auz. Hipoacuzia profundă la ambele urechi, pentru care nu se poate implementa nicio soluție de corecție pot conduce la un aviz negativ de la medicul evaluator.

Afecțiunile cardiovasculare. Aceste boli vor împiedica o persoană să obțină sau să își reînnoiască permisul de conducere. Riscul este atacul de cord, care la rândul său, prin deteriorarea sau oprirea funcțiilor cerebrale, conduce la pierderea stării de conștiență, făcând din șoferul respectiv un pericol atât pentru el, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Diabetul zaharat. Unele dintre formele diabetului predispun bolnavul la hipoglicemie acută. O criză de hipoglicemice are o evoluție rapidă și subită, are poate surveni, fără semne de avertizare, chiar în timp ce șoferul se află la volan. Din acest motiv există posibilitatea ca persoanele suferinde de diabet să nu primească permisul, sau dacă îl au deja, chiar să li se retragă.

Handicap al aparatului locomotor. Examenul medical care constată defecte severe ale aparatului locomotor nu va putea fi trecut în vederea obținerii sau reînnoirii permisului de conducere.

Însă o afecțiune poate apărea după dobândirea permisului de conducere. Ce se întâmplă în acest caz? O astfel de evoluție a stării de sănătate trebuie anunțată autorităților competente, iar persoana abilitată pentru acest lucru este medicul de familie. Acesta poate acționa în acest sens și în cazul în care șoferul merge la cabinetul medicului de familie pentru adeverința privind bolile cronice care trebuie anexată la fișa medicală.

Medicul de familie, dacă are cunoștință de apariția unei astfel de probleme de sănătate, poate refuza eliberarea avizului sau poate oferi un aviz negativ, din care să reiasă afecțiunile de care suferă șoferul.