Cicatricile și „repararea” lor cu foliculi de păr. O descoperire revoluționară

13

Probabil că puțini sunt oamenii care nu au cicatrici pe corp, semne ale accidentelor, arsurilor sau intervențiilor chirurgicale. Există oameni care au cicatrici extinse, atât pe piele cât și în interiorul corpului, care pot afecta organele și pot duce la dizabilități. O nouă descoperire ar putea schimba cu totul modul în care sunt gestionate cicatricile, îmbunătățind viața celor care sunt obligați să le poarte pentru toată viața.

Un studiu publicat în Regenerative Medicine arată că transplantul de foliculi de păr poate „întineri cicatricile”. Studiul, efectuat pe trei voluntari, a dovedit că în urma tratării cu transplant de foliculi de păr, epiderma cicatriceală a căpătat mai degrabă aspectul și funcționalitatea pielii normale, adică a creat noi celule și vase sanguine și a remodelat colagenul din piele.

Țesutul cicatriceal de piele este un țesut lipsit de păr, de glande sudoripare, de vase de sânge și de nervi. Toate acestea sunt vitale pentru reglarea temperaturii corpului și pentru identificarea senzațiilor, inclusiv pentru perceperea durerii. Printre efectele adverse ale cicatricilor se numără de asemenea afectarea mișcărilor, disconfortul fizic și chiar suferința emoțională.

Spre deosebire de acest țesut, pielea normală este supusă permanent remodelării datorită foliculului de păr. Transplantul de păr este dovedit că ajută la vindecarea rănilor, pielea cu păr vindecându-se mai repede și cicatrizându-se mai puțin. Pornind de la aceste fapte, specialiștii au bănuit posibilitatea țesutul cicatriceal să se remodeleze singur dacă suferă un transplant de foliculi de păr în creștere.

Cercetătorii și-au testat ipoteza colaborând cu o clinică de transplant de păr și transplantând foliculi de păr în cicatricile mature de pe scalpul a trei participanți la test. Tipul de cicatrice selectat a fost cicatricea normotrofă, cea care rămâne în urma intervențiilor chirurgicale. S-au prelevat mostre din țesutul cicatriceal chiar înainte de intervenție, și apoi altele la două, patru și șase lui, care au fost examinate la microscop. Specialiștii au descoperit că foliculii determinaseră modificări de „arhitectură” a pielii și schimbări în genetica profundă a epiteliului, creând un profil de piele normală, sănătoasă.

Conducătorul clinicii de transplant, Dr. Jiménez, afirmă că „circa 100 de milioane de persoane pe an dobândesc cicatrici și asta doar în țările cu venituri ridicate, în principal ca urmare a intervențiilor chirurgicale. Incidența globală a cicatricilor este mult mai mare și include cicatricile extinse formate după arsuri și leziuni traumatice. Munca noastră deschide noi căi de tratare a cicatricilor și ar putea chiar să schimbe abordarea noastră în ceea ce privește prevenirea lor.”