Corpul uman în „Zona Morții” de pe Muntele Everest. Ce se întâmplă în noi la peste 8000 de metri

8

„Să alergi pe o bandă de alergare și să respiri printr-un pai”. Așa descrie alpinistul și regizorul David Breashears senzația trăită de om la peste 8000 de metri. Evident, supraviețuirea aici nu este posibilă mai mult de câteva ore, și există un motiv pentru aceasta: omul pur și simplu nu este făcut să funcționeze în aceste condiții.

Organismul uman se comportă optim la nivelul mării, deoarece aici nivelurile de oxigen sunt adecvate pentru creierul și plămânii noștri. Ne simțim destul de bine și la altitudini mai mari, însă de la un anumit nivel, corpul nostru nu mai poate funcționa corect. Vârful Everest, cu 8.848 de metri, dar și mulți alți „opt-miari” din lume, pun aceleași probleme în partea care trece de 8000 de metri față de nivelul mării.

Pe Everest se numește „zona morții”. Aceasta este zona unde există atât de puțin oxigen, încât organismul începe să moară, celulă cu celulă, o dată cu trecerea fiecărui minut.

Motivul este concentrația scăzută de oxigen din aer, deoarece provoacă un deficit grav al acestuia în creier și plămâni, ceea ce crește considerabil riscul de infarct și accident vascular cerebral și afectează rapid capacitatea de a judeca.  Atunci când cantitatea de oxigen din sânge scade sub un anumit nivel, ritmul cardiac crește până la 140 de bătăi pe minut, iar riscul unui atac de cord devine iminent.

„Corpul tău se strică și, în esență, moare. Devine o cursă contra cronometru”, a declarat Shaunna Burke, care a urcat pe Everest în 2005.

De ce este Muntele Everest, din acest punct de vedere, un pericol mai mult decât alți munți? Răspunsul e neașteptat: din cauza aglomerației!

În 2019, cel puțin 11 persoane au murit pe Everest, dintre care majoritatea au petrecut timp în „zona morții”. Anumite firme organizatoare de expediții au dat vina pentru aceste decese pe afluența mare de alpiniști, observând că, în timpul unei rare perioade de vreme bună, îmbulzeala de clienți doritori să atingă vârful a provocat blocarea oamenilor „zona morții” un timp prea îndelungat.

Conținutul de oxigen al aerului la nivelul mării este de aproximativ 21%. Deja la peste 3600 de metri, concentrația de molecule de oxigen respirabile scade cu 40%. Jeremy Windsor, un medic care a escaladat Everestul în 2007 în cadrul expediției Caudwell Xtreme Everest, a prelevat probe de sânge de la patru alpiniști din zona morții. Probele au arătat că alpiniștii supraviețuiau cu doar un sfert din oxigenul care le era necesar la nivelul mării, a declarat acesta pentru bloggerul Mark Horrell.

La aproximativ opt mii de metri deasupra nivelului mării, aerul are atât de puțin oxigen încât, chiar și cu rezervoare suplimentare de aer, oxigenul nu este nici pe departe suficient pentru organismul uman, acesta funcționând ca „pe avarie”, cu funcțiile alterate și într-o cursă contra cronometru împotriva decesului.