Există poluare luminoasă? Luminile orașelor, și consecința lor negativă

6

Se spune că e greu să numeri stelele de pe cer. Și devine din ce în ce mai greu, pentru că omul vede din ce în ce mai puține. Fenomenul este datorat luminilor artificiale produse de om, și luminozitatea excesivă a cerului afectează deopotrivă oamenii și animalele, cu consecințe importante pentru mediu.

Fața întunecată a Terrei este istorie, deoarece este din ce în ce mai greu să găsești pe Pământ o zonă cu cer în întregime întunecat, iar aceasta este o adevărată provocare pentru fotografii pasionați de astrofotografie.

Conform unui studiu, cerul devine mai strălucitor într-o proporție de 9,6% în fiecare an, aceasta înseamnă că, în timpul nopții, că din ce în ce mai puține stele devin vizibile. Oamenii de știință au evaluat 51.351 de observații efectuate din 2011 până în 2022. Eu au comparat informațiile adunate în primii ani cu măsurătorile prin satelit ale luminozității cerului și au identificat un prag de referință potrivit ar fi datele colectate în 2014. Astfel s-a observat o tendință negativă, echivalentă cu dublarea luminozității cerului la fiecare 8 ani.

Fenomenul ar fi cauzat de LED-urile cu lumină albă și de reclamele stradale luminoase. Luminozitatea cerului se măsoară de obicei cu ajutorul sateliților, care sunt sensibili la lumina verticală, care se propagă direct în sus. Astfel, sateliții raportează un procentaj mult mai mic, de 2%, în creșterea strălucirii cerului. Însă cifra surprinzătoare de 9.6% a venit de la observatorii umani, care s-ar explica prin faptul că „lumina emisă în plan orizontal este cea vinovată pentru mare parte din strălucirea cerului”, după cum aflăm de la Dr. Christopher Kyba, de la Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe.

De asemenea, a existat o trecere la nivel mondial de la luminile de stradă tradiționale cu vapori de sodiu, de culoare portocalie, la LED-urile cu lumină albă. Și această modificare tehnologică ar putea fi vinovată de creșterea luminozității cerului.

Dacă acest trend continuă, ar însemna că o persoană care se naște în zilele noastre are șanse ca în următorii ani să poată vedea 250 de stele, iar când va atinge vârsta de 18 ani, va mai putea observa cu ochiul liber doar 100 de stele.

„Ceea ce vedem este că a existat o scădere dramatică a numărului de stele pe care oamenii le văd, în comparație cu această hartă de referință din 2014”, a spus Kyba.

„Conștientizarea trebuie să crească foarte mult pentru ca lumina artificială pe timp de noapte să fie percepută nu ca un lucru mereu pozitiv, ci ca un poluant”, au mai arătat oamenii de știință.

Poluarea luminoasă nu are un impact numai asupra capacității noastre de a vedea stelele, dar afectează și animalele. Deja există locuri pe Pământ unde cerul nu se întunecă niciodată complet. Această poluare luminoasă blochează lumina stelelor, pe care anumite biosisteme au ajuns să se bazeze în urma evoluției. Ea are efecte asupra sănătății umane, crescând riscul de tulburări ale somnului, obezitate și depresie. Are de asemenea impact și asupra vieții naturale, de exemplu derutând insectele polenizatoare și atrăgându-le spre luminile artificiale în loc de plante.