Fabricile Mercedes-Benz din România vor fi convertite în facilități de producție pentru motoare electrice

13

Diviziile din România ale Mercedes-Benz AG, Star Assembly și Star Transmission, produc în prezent cutii de viteze. Acest specific va fi înlocuit treptat de producția de motoare electrice și componente pentru acestea.

Încă de la mijlocul anului trecut, într-un interviu, purtătorii de cuvânt ai Star Assembly declarau faptul că „unitățile de producție din România, din Sebeș și Cugir, sunt o parte importantă a rețelei de producție pentru trenurile de rulare ale Mercedes-Benz Cars la nivel global. Fabricile sunt acum utilizate la nivel total. Pentru viitoarea aliniere a fabricii suntem în prezent în faza de plan, cu o viziune spre schimbarea portofoliului de produse şi efectele acestora“.

Astfel, la aproape zece ani de la anunțul investiției de 300 milioane de euro, s-a luat decizia ca uzinele Mercedes-Benz de la Sebeș și Cugir să producă din 2024 elemente pentru noua gamă de mașini pe baterii EQ.

Investițiile făcute în cadrul Star Assembly, la Sebeș, cu aproximativ nouă ani în urmă au ajuns între timp la peste 550 milioane de euro. Unitățile de producție din România vor beneficia de noi investiții pentru a fi convertite să fabrice componente destinate viitoarelor mașini electrice.

Investițiile concernului german destinate trecerii de la automobilul pe combustibil convențional la cel acționat electric se vor ridica la 40 de miliarde de euro. O parte dintre aceste investiții vor veni în România, la Sebeș și la Cugir, la cele două unități de producție ale Mercedes-Benz care produc în prezent cutii de viteze și alte componente pentru mașini cu motoare diesel sau pe benzină.