Perioada în care ești dator băncii poate fi redusă, iar inflația poate fi o veste bună pentru o anumită categorie de oameni

6

Reducerea perioadei de datorie la bancă poate fi realizată printr-o plată anticipată, și specialiștii nu se referă la o achitare integrală prematură a creditului, ci la o plată parțială anticipată, care nici nu trebuie să fie foarte mare. Prin această operațiune, vei da băncii mai puțină dobândă și maturitatea creditului se va devansa cu câțiva ani.

Putem să ne gândim la un exemplu: Un credit echivalent a 50.000 euro, luat pe 25 de ani. Tradus în lei și rotunjit, înseamnă 250.000 lei, cu termen al împrumutului de 300 luni (25 de ani).

Presupunem că împrumutul a fost acordat la 1 iulie 2017. Dobânda la acordare era de 3,77%, formată din ROBOR (1,02% la 30 iunie 2017) + 2,75% marja băncii.

În prezent, în iarna lui 2022, după 5 ani, soldul creditului era de 213.816 lei, iar termenul de rambursare scăzuse la 235 luni (19 ani și jumătate). Între timp, dobânda a crescut și a ajuns actualmente la 9,04% (ROBOR 6,29% + 2,75% marja băncii).

În acest stadiu, cel care s-a împrumutat plătește anticipat 5.000 de lei. Rezultatul acestei operațiuni este acela, potrivit calculelor băncii, că termenul rămas de creditare se reduce la 163 luni, adică plata în avans a sumei de 5.000 de lei a determinat o reducere a termenului cu 72 luni (6 ani).

Totuși, există câteva detalii care trebuie luate în considerare înainte de a face o plată anticipată care să-ți simplifice situația bancară:

  1. Fii sigur că dispui de un fond de urgență care să acopere câteva luni de cheltuieli. Nu trebuie niciodată folosite ultimele economii pentru a face o plată băncii, dar să rămâi cu totul descoperit. Te poți îmbolnăvi, poți rămâne șomer, pot surveni alte urgențe.
  2. Este recomandabil să fie folosite și alte tipuri de economii, cum ar fi titlurile de stat, sau alte investiții. Acestea îți vor oferi o plasă de confort financiar.
  3. Este bine să nu ai mai multe datorii cu rate mari, simultan. Rata pe care o plătești la casă ar trebui să fie cea mai mare. Într-un astfel de caz, suma exemplificată de rambursare anticipată, de 5.000 de lei, trebuie folosită pentru a achita din datoria cea mai mare.
  4. Plata anticipată nu trebuie să destabilizeze alte aspecte financiare ale tale, cum ar fi banii pentru educația copiilor sau alte investiții importante.

Inflația și creditele sunt, de cele mai multe ori, o combinație proastă care afectează pe cei care se împrumută. Însă fac excepție cei care s-au împrumutat la o rată fixă a dobânzii.

În cazul acestor debitori, inflația face ca ponderea ratei în venit să scadă pe măsură ce crește salariul.

Deși rezultatul inflației pe termen scurt este tot o pierdere a puterii de cumpărare, o minimă creștere a salariului va determina efecte favorabile în relația cu banca împrumutătoare.

De exemplu, să presupunem că aveți o rată actuală este de 100 de lei și un salariu de 1000 de lei (pentru un calcul ușor de înțeles). Dacă inflația este de 10%, iar salariul dumneavoastră crește la 1010 de lei, rata, care a rămas tot 100 de lei, va avea o pondere mai mică, adică 9,9% față de 10%. Prin urmare, dacă salariul vă crește cu inflația, ponderea ratei va scădea la 9,09%.